Argentina s-a chinuit teribil pentru a obține victoria contra Iranului și a-și asigura calificarea în optimile de finală. După ce s-au luptat 90 de minute să desfacă apărarea perfect organizată a echipei antrenate de Carlos Quieroz, argentinienii au fost salvați de Messi care a marcat cu un șut din afara careului în primul minut de prelungiri.
Prezent la meci, Maradona nu a apucat să vadă golul victoriei, plecând de la stadion cu câteva minute înainte de final. Julio Grondona, președintele AFA (federația argentinienă de fotbal) a declarat după meci că Maradona e cel care a purtat ghinion echipei. „Cum a plecat piaza rea, cum am dat gol”, a fost declarația șefului fotbalului din Argentina. Răspunsul fostului star al lui Napoli a venit în cadrul emisiuni televizate „De Zurda”: „Ceea ce vreau să îi transmit lui Grondona este că eu am câștigat în carieră prin muncă, în timp ce el a cumpărat postul de la FIFA. Mă opresc aici de la alte comentarii”. După această replică, Maradona a încheiat cu un gest obscen la adresa președintelui federației., făcut în direct, în fața camerelor. Cei doi argentinieni sunt într-o stare de conflict încă din 2010, când Maradona nu a fost păstrat în funcția de selecționer, federația nefiind de acord cu componența staffului condus de vedeta argentiniană.
Julio Grondona are 82 de ani și ocupă funcția de președinte al AFA încă din 1979. „Don Julio”, așa cum este cunoscut în Argentina reprezintă un personaj controversat, fiind pus în funcția de conducere a fotbalului argentinian pe vremea dictatorului militar Jorge Videla, cel care a condus țara între anii 1976-1981. El ocupă funcția de vicepreședinte al FIFA, fiind perceput ca un om de încredere pentru Sepp Blatter. Grondona a fost acuzat și de acte de corupție și deturnare de fonduri în 2011, când s-au descoperit conturi secrete pe numele membrilor familiei lui în Elveția. Juan Cruz Avila, jurnalistul care l-a filmat pe Grondona în timp ce acesta recunoștea deturnarea de fonduri, a fost amenințat cu moartea de către președintele octogenar.
Ieșiri antisemite
În Argentina există o importantă comunitate evreiască. În 2003, fiind întrebat de ce nu există niciun arbitru de top cu origini semite, Grondona a răspuns: „Această meserie presupune multă muncă și se știe că evreilor nu le place să muncească”. Și actualul selecționer al Columbiei, Jose Pekerman, argentinian cu origini evreiești a fost criticat de președintele Grondona care a spus despre el: „Pekerman este precum toți evreii. Nu are loc în fotbal pentru că nu îi place să ajute la greu”.
În 2011, Grondona a declarat că a votat pentru ca statul Qatar să organizeze Campionatul Mondial din 2022 în detrimentul Statelor Unite. El și-a motivat alegerea: „Dacă aș fi votat pentru Statele Unite e ca și cum aș fi votat Anglia și asta nu este posibil. Când ne vor da înapoi Insulele Falkland le voi acorda votul meu englezilor”.
Presa argentiniană nu vede cu ochi buni evoluția Argentinei de până acum, însă nu este foarte acidă cu jucătorii antrenați de Alejandro Sabella. Dacă până acum jurnaliștii îi reproșau lui Messi că nu dă același randament ca la echipa de club, că nu cântă imnul și că nu este foarte devotat în tricoul naționalei, acum începutul de Mondial al starului Barcelonei i-a convins că acesta este la un nivel foarte bun. Problema identificată și de presă și de Messi este exprimarea echipei, ținta acuzațiilor voalate fiind selecționerul Sabella. Deocamdată însă, Argentina are două victorii din două partide și este calificată în optimi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER